Mierea de albine
Mierea de albine este pe primul loc intre toate medicamentele pe care natura ni le ofera prin flori si plante medicinale.
Mierea de albine este recunoscută de mii de ani pentru beneficiile pe care le aduce pentru sănătate, dar şi pentru frumuseţe.
Ca să îţi dai seama dacă mierea de albine este naturală:
- se întoarce borcanul invers, iar mierea trebuie să se prelingă foarte încet şi să formeze o bulă de aer care urcă lent;
- se introduce o linguriţă în borcanul cu miere şi apoi se ridică. Dacă “firul” mierii nu se întrerupe atunci ai ales o variantă de calitate;
- zaharisirea mierii de albine nu este un lucru rău şi nu înseamnă că este contrafăcută. Doar mierea naturală de salcâm nu se va zaharisi.
- Numeroase cercetări au arătat că glucoza din mierea de albine împreună cu celelalte tipuri de zahăr natural care se găsesc în compoziţia ei măresc rezistenţa şi oferă energie organismului.
În loc să alegi zahărul rafinat, este recomandat să te bazezi cu încredere pe mierea de albine naturală. Zaharurile naturale din compoziţia ei asigură o creştere treptată a nivelului de insulină şi permite substanţei responsabile cu somnul (triptofan) să ajungă la creier mult mai rapid.
O lingură de miere luată înainte de somn poate să îmbunătăţească mult calitatea somnului. Dacă ai alergie de sezon, se recomandă să consumi zilnic câte puţină miere timp de două luni şi înainte de anotimpul care-ţi înrăutăţeşte simptomele.
Explicaţia este una simplă: albinele transportă polenul responsabil cu exacerbarea simptomelor, acesta rămâne în miere, iar acest lucru permite organismului să se obişnuiască cu această substanţă şi să nu reacţioneze agresiv. Mierea de albine are proprietăţi antibacteriene şi împiedică infectarea zonelor cu tăieturi minore şi julituri.
Datorită consistenţei groase, mierea nu permite bacteriilor să pătrundă în rană. Dacă te-ai julit sau te-ai tăiat aplică puţină miere de albine şi bandajează zona afectată.
Mierea are proprietatea de a hidrata pielea şi părul. Mierea de albine ucide bacteria Helicobacter pylori, resposabilă de dezvoltarea gastritei care dacă nu este tratată poate să conducă la ulcer.